Urmărire comandă
Instant Foto
Serviciul clienți
0316 300 693

Contul meu de utilizator

Vă rugăm să alegeți...
La deconectare, toate proiectele nesalvate și conținutul coșului vor fi șterse din motive de securitate.

Termeni si Conditii Generale

I. Aspecte generale

Acesti Termeni si Conditii („Termeni si Conditii”) guverneaza relatia contractuala dintre CEWE Magyarorszag Kft., societate comerciala inmatriculata in Ungaria, cu sediul in 1135 Budapesta, Str. Béke u. nr. 21-29 inregistrata cu numarul 01-09-664654, Cod Fiscal HU12305412, nr. telefon 06-1-451-1088, e-mail dm-foto@cewe.ro („CEWE”) in calitate de prestator de servicii online constand in transferul pe hartie al diverselor fotografii digitale si clientii persoane fizice si juridice care comanda aceste servicii („Clientii”) prin intermediul site-ului http://cs.photoprintit.com/web/85013429/ („Pagina web”). Clientii pot contacta reprezentantii CEWE folosind datele de contact de la rubrica „Contact” din cadrul Paginii web. Sesizarile si reclamatiile se depun la Serviciul Relatii cu Clientii, conform informatiilor afisate in mod vizibil in interiorul Paginii web.

Clientii persoane fizice care au calitatea de consumatori in intelesul legislatiei privind protectia consumatorului pot afla mai multe informatii despre drepturile lor in ceea ce priveste relatiile comerciale cu profesionistii accesand site-ul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului www.anpc.gov.ro precum si apeland la numarul de telefon- Telefonul Consumatorului- 0219551.

Termenii si Conditiile reprezinta relatia contractuala dintre CEWE si Clienti, realizata prin intermediul mijloacelor electronice si mai precis prin intermediul comenzilor plasate de Clienti accesand Pagina web pentru serviciile si produsele descrise mai jos si respecta legislatia privind comertul electronic si legislatia privind protectia consumatorilor in cazul Clientilor persoane fizice.

II. Produsele si Serviciile CEWE

CEWE pune la dispozitia Clientilor, prin intermediul Paginii web urmatoarele categorii de produse si servicii: (i) CEWE Fotocartea; (ii) Fotografii; (iii) Decoratiuni pentru perete; (iv) Obiecte cadou; (v) Felicitari si (vi) Calendare. CEWE ofera servicii de personalizare digitala a fotografiilor digitale ale Clientilor si transferul acestora pe suport de hartie („Serviciile”). Serviciile sunt descrise in detaliu in interiorul Paginii web. CEWE poate modifica aceste categorii de Servicii de-a lungul timpului, modificand in consecinta continutul Paginii web. CEWE livreaza Clientului produsul final rezultat ca urmare a prestarii Serviciilor de digitalizare si transfer pe suport de hartie. Produsele sunt personalizate la cererea Clientului. Pentru scopul acestor Termeni si Conditii ne vom referi la produsele finale ca fiind „Produsele”.

III. Procesul de comanda

In vederea comandarii Serviciilor, Clientul are doua posibilitati: (i) fie sa transmita o comanda online, utilizand formularul de comanda prevazut in Pagina web, fie (ii) sa utilizeze software-ul de comanda pe care Clientul il poate descarca in mod gratuit din Pagina Web. Conditiile privind efectuarea comenzilor de catre Client sunt detaliate in interiorul Paginii web. Pentru scopul acestor Termeni si Conditii, ne vom referi in continuare la comanda plasata de Clienti atat prin utilizarea formularului online cat si prin intermediul softului de comanda ca fiind „Comanda”.

CEWE pune la dispozitia Clientului mijloace tehnice adecvate de a verifica orice Comanda si de a reveni si corecta astfel de Comenzi. Clientul poate retrage orice Comanda/renunta la Comanda in orice moment inainte de finalizarea si transmiterea acesteia catre CEWE. De asemenea, atat CEWE cat si Clientul au posibilitatea de a stoca continutul Comenzii si de a printa in format de hartie atat Comanda cat si Termenii si Conditiile. Detaliile privind aceste procese sunt mentionate in cadrul formularului de comanda si in interiorul Paginii Web. CEWE recomanda Clientului sa verifice si sa corecteze continutul Comenzii inainte de finalizare si transmiterea catre CEWE.

CEWE solicita Clientului sa accepte Termenii si Conditiile prin mijloace electronice prin intermediul bifei care apare in Pagina web inainte de finalizarea Comenzii si transmiterea acesteia catre CEWE.

Imediat ce primeste Comanda, CEWE transmite catre Client un e-mail de confirmare a Comenzii in care descrie Serviciile comandate, pretul acestora (cu toate taxele incluse), termenul de livrare si orice alte elemente esentiale pentru livrarea Produselor si executarea contractului („Confirmarea Comenzii”). Contractul intre Client si CEWE avand ca obiect prestarea Serviciilor si livrarea Produselor se considera incheiat la data la care Clientul primeste Confirmarea Comenzii la adresa de e-mail specificata in Comanda.

In cazul in care prestarea Serviciilor este solicitata de fotografi profesionisti, inclusiv agentii de publicitate sau alte persoane juridice care utilizeaza produsele CEWE in scop profesional, CEWE si Clientul respectiv pot sa agreeze asupra unor termene si conditii derogatorii de la cele mentionate in formularele de comanda generate din Pagina Web. Aceste conditii derogatorii vor fi agreate prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanta intre reprezentantii Clientului si reprezentantii CEWE (prin intermediul e-mail, telefon sau fax). Momentul incheierii contractului va fi momentul in care CEWE transmite Clientului acceptarea acestor termeni si conditii finale.

IV. Preturi si termeni de plata

Pretul final al Produselor se calculeaza conform informatiilor listate in Pagina web pentru fiecare categoriee de Servicii. Pretul Produsului final comandat de Client se calculeaza in functie de criteriile de personalizare alese de Client ( de. ex numarul de pagini care se personalizeaza digital, tipul de hartie folosita pentru transfer, dimensiunea Produsului, etc.). Pretul final al Produsului, incluzand tariful de transport (daca este cazul), tariful ambalajului si TVA-ul aferent sunt afisate inainte de finalizarea procesului de plasare a Comenzii. Toate preturile sunt exprimate in LEI.

In cazul in care din cauza erorilor Paginii web, pretul final al Produselor nu este calculat in mod corect, CEWE va informa Clientul despre acest aspect si totodata ii va comunica acestuia pretul corect in e-mailul de Confirmare a Comenzii. Contractul intre CEWE si Client se va considera incheiat la data la care CEWE primeste mailul de la Client prin care acesta din urma confirma ca este de acord cu pretul astfel recalculat. In cazul in care Clientul nu este de acord cu pretul recalculat si nu transmite CEWE aprobarea sa, CEWE va considera ca respectivul Client a renuntat la Comanda.

Clientul se obliga sa plateasca pretul Produselor comandate, fie in sistem ramburs daca respectivul Client a optat pentru livrarea prin curier, fie in magazinele partenere ale CEWE in cazul in care Clientul a optat pentru ridicarea Produselor din reteaua de parteneri. In acest ultim caz, Clientul va prezenta reprezentantului magazinului partener Confirmarea Comenzii. De asemenea, Clientul poate opta sa plateasca pretul Produselor prin intermediul sistemului de plati online. In acest ultim caz, CEWE va livra Produsele dupa ce verifica efectuarea platii.

V. Conditii de livrare a Produselor

Clientul poate opta fie pentru livrarea Produselor prin intermediul firmelor de curierat cu care colaboreaza CEWE, fie pentru ridicarea Produselor de la magazinele partenere CEWE, astfel cum sunt acestea mentionate in Pagina web. Termenele de livrare a Produselor difera in functie de complexitatea acestora si sunt mentionate in Pagina web dar si in Confirmarea Comenzii. Termenele de livrare se calculeaza de la data Confirmarii Comenzii. CEWE va informa Clientul cu cel putin 2 zile inainte de livrarea Produselor prin intermediul sms. In cazul in care CEWE nu livreaza Produsele conform termenelor de livrare asumate, CEWE beneficiaza de un termen suplimentar pentru livrare de 5 zile. In cazul in care Produsele nu se livreaza nici pana la expirarea termenului suplimentar acordat pentru livrare, Clientul are dreptul sa refuze livrarea.

Produsele se considera livrate la data la care sunt predate persoanei Clientului sau persoanei desemnate de Client in acest sens, fie de catre curier, fie de catre reprezentantul magazinului partener, prin semnarea Avizului de Insotire a marfii. Proprietatea si riscurile asupra Produselor se transfera de la CEWE la Client la data semnarii Avizului de Insotire a Marfii. Reprezentantul Clientului persoana juridica va prezenta imputernicirea din partea firmei pentru ridicarea coletului. Aceasta prevedere este aplicabila si in cazul persoanei desemnate de Client sa ridice Produsele. CEWE va verifica datele de identificare ale acestor persoane in vederea livrarii, fara a retine insa copii dupa actele de identitate.

CEWE este exonerat de raspunderea pentru vicii aparente in cazul semnarii de catre Client a Avizului de Insotire a marfii. CEWE ramane insa raspunzator pentru viciile ascunse ale Produsului in conditiile Codului Civil. Clientul este obligat sa aduca la cunostinta CEWE viciile ascunse in termen de maxim 2 zile lucratoare de la data la care le-a cunoscut dar nu mai tarziu de implinirea unui termen de 1 an de la data livrarii.

CEWE acorda Clientului avantajul pastrarii Produselor comandate in propriile locatii pentru o perioada de maxim 3 luni de la data prevazuta pentru livrarea acestora, in cazul in care Clientul nu se prezinta pentru a ridica Produsele conform datei de livrare comunicata de CEWE. In cazul in care Clientul nu ridica Produsele inlauntrul acestui termen, CEWE va distruge Produsele si Clientul nu este indreptatit la a solicita predarea sau despagubiri. CEWE va pretinde insa Clientului o suma de 5 Lei pentru fiecare zi de depozitare a Produselor care se datoreaza incepand cu ziua care succede celei in care Clientul este solicitat sa se prezinte in vederea ridicarii Produselor/ziua in care urmeaza sa soseasca curierul pentru livrare. In cazul in care Clientul a optat pentru livrarea Produselor prin curier si nu se afla la adresa sau refuza in mod nejustificat preluarea Produselor, CEWE ii va trimite Clientului o singura notificare prin care il invita sa isi exprime optiunea fie de a-i fi livrate Produsele prin curier, fie de a mentiona magazinul partener de unde doreste ridicarea. In cazul in care Clientul a optat pentru livrarea prin curier, va plati atat pretul Produsului, cat si cheltuielile de depozitare si tariful de transport datorat pentru transmiterea acestuia prima si a doua oara.

VI. Dreptul de retragere din contract

Prin intermediul acestor Termeni si Conditii, Clientul persoana fizica este informat ca nu beneficiaza de dreptul de a se retrage din contract dupa data livrarii Produselor, deoarece toate Produsele furnizate de CEWE prin intermediul Paginii web sunt personalizate si confectionate conform specificatiilor Clientului. Clientul nu beneficiaza de dreptul de retragere, in conformitate cu prevederile articolului 16 litera c) din OUG 34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor incheiate cu profesionistii.

VII. Garantia contra viciilor, garantia comerciala si garantia legala pentru conformitatea Produselor

7.1 Vicii aparente la momentul livrarii Produselor

In cazul in care la data livrarii, Clientul constata ca Produsele prezinta vicii aparente (Produsele nu corespund standardelor tehnologice de developare si procesare a fotografiilor digitale) va informa reprezentantii CEWE in acest sens utilizand datele de contact din sectiunea „Contact” din Pagina web, insa nu mai tarziu de 10 zile de la data livrarii. In cazul in care CEWE constata existenta viciilor aparente, va inlocui Produsul sau va remedia viciile in termen de maxim 15 zile de la sesizarea Clientului. Clientul nu va avea dreptul sa considere contractul incetat in cazul in care remedierea viciilor se efectueaza inlauntrul acestui termen.

7.2 Garantia legala pentru conformitate

CEWE este obligat sa respecte garantia legala pentru conformitatea Produselor in relatia cu Clientul persoana fizica, in conformitate cu Legea 449/2003 privind conformitatea produselor si garantiile asociate acestora. Produsele sunt considerate conforme la data livrarii acestora catre Client daca acestea corespund descrierii realizate de CEWE prin intermediul Paginii web in ceea ce priveste Serviciile furnizate de CEWE si materialele utilizate pentru realizarea Produselor. Clientul persoana fizica poate sesiza CEWE o eventuala lipsa de conformitate a Produselor livrate fata de descrierea realizata de CEWE la momentul plasarii si confirmarii Comenzii, in termen de cel mult 2 luni de cand a luat la cunostinta de respectiva neconformitate, dar nu mai tarziu de expirarea unei perioade de 2 ani de la livrarea Produsului. Clientul are dreptul, fara nicio plata, la repararea sau inlocuirea Produsului (conform deciziei CEWE) in termen de maxim 15 zile de la aducerea la cunostinta CEWE a lipsei de conformitate. Clientul are dreptul sa considere contractul de vanzare cumparare incetat din culpa CEWE si sa i se restituie pretul platit daca CEWE nu repara/inlocuieste Produsul in termenul de 15 zile. Clientul nu are dreptul sa considere contractul de vanzare cumparare incetat daca lipsa de conformitate este minora.

7.3 Garantia comerciala

CEWE ofera o garantie comerciala/de satisfactie pentru Produse, conform celor mentionate in Pagina web, conform Legii 449/2003 privind conformitatea produselor si garantiile asociate acestora si articolului 1716 din Codul Civil. Termenul de garantie este de 6 saptamani de la data livrarii Produsului pentru care CEWE acorda aceasta garantie. Clientul, persoana fizica sau juridica, poate sa contacteze reprezentantii CEWE (departamentul Relatii cu Clientii) cu privire la reclamatia privind Produsul comandat oricand inainte de expirarea termenului de 6 saptamani, mentionand defectul constatat si atasand Confirmarea Comenzii, cu conditia restituirii Produsului in orice magazin din reteaua CEWE. CEWE va analiza Produsul si in cazul in care constata ca sesizarea Clientului este intemeiata, fie va reface Produsul si il va livra Clientului in mod gratuit, fie ii va rambursa Clientului pretul platit, in termen de maxim 15 zile de la inregistrarea sesizarii Clientului.

VIII. Protectia datelor cu caracter personal

CEWE prelucreaza date cu caracter personal despre Clienti in vederea procesarii Comenzilor si livrarii Produselor, precum si in vederea transmiterii de comunicari comerciale (de ex. newsletter) prin care ii sunt aduse Clientului la cunostinta diferite promotii si oferte referitoare la Produsele si Serviciile comercializate de CEWE). In acest sens, CEWE colecteaza date cu caracter personal cum ar fi numele si prenumele Clientului, adresa de livrare, adresa de e-mail si numarul de telefon, contul bancar in vederea efectuarii platilor on-line si numarul de card. De asemenea, in vederea imbunatatirii experientei de navigare pe Pagina web dar si in vederea oferirii de Produse cat mai aproape de gusturile si preferintele Clientului, CEWE foloseste cookies. Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, in general alcatuit din litere și cifre care este descarcat in memoria PC-ului Clientului atunci cand utilizatorul acceseaza Pagina web. CEWE prelucreaza datele cu caracter personal ale Clientilor, inclusiv cookies, conform politicii privind prelucrarea datelor cu caracter personal care este afisata in mod separat in Pagina web cu respectarea Regulamentului UE nr. 679/2016 cunoscut sub denumirea de GDPR.

IX. Clauze privind raspunderea

CEWE nu raspunde pentru deteriorarea sau pierderea datelor intervenita pe orice suport tehnic de stocare sau pe orice cai sau canale de transmitere / transmisie electronica care sunt proprietatea Clientului sau a tertelor persoane. In cazul in care informatiile transmise de catre Client sunt deteriorate din cauza mediilor de stocare sau de transmisie a datelor folosite de CEWE si/sau aflate sub controlul CEWE, CEWE este raspunzator fata de Client fie prin refacerea Comenzii fara plata suplimentara din partea Clientului, fie prin reducerea pretului Produsului daca Clientul agreeaza in acest sens. CEWE nu isi asuma raspunderea pentru completarea informatiilor solicitate in Comanda, proces care este integral in responsabilitatea si controlul Clientului (de ex. alegerea Produselor, dimensiunile acestora, tipul hartiei etc.). Clientul este singurul raspunzator pentru continutul imaginilor transmise catre CEWE in vederea personalizarii prin intermediul Serviciilor digitale si garanteaza ca aceste imagini nu au un continut ilegal si/sau imoral (de ex. continut pornografic, care evidentiaza sau induc consumul de substante psihotrope ilegale, fotografii cu continut antisemit, care indeamna la ura si razvratire etc.). CEWE are dreptul sa refuze prelucrarea si digitalizarea unor fotografii care au un continut vadit ilegal sau imoral si poate sesiza organele de drept penal, civil sau administrativ competente. Clientul va raspunde in fata instantelor de judecata de drept civil, penal sau administrativ in cazul unor litigii care implica natura continutului fotografiilor transmise spre prelucrare prin utilizarea Serviciilor.

X. Drepturi de proprietate intelectuala

Clientul declara si garanteaza ca este proprietarul drepturilor de autor asupra imaginilor/fotografiilor sau ca detine drepturi legale privind folosirea acestora, conform Legii 8/1996 privind protectia dreptului de autor. Prin executarea contractului dintre CEWE si Client nu se cesioneaza drepturi de autor asupra imaginilor. CEWE nu va folosi imaginile transmise de Clienti decat in scopul executarii Serviciilor si livrarii Produselor personalizate de Client si nu va multiplica, distribui, aduce la cunostinta publica aceste imagini, imprumuta, copia, inchiria sau realiza opere derivate. CEWE poate prezenta in portofoliul de Servicii imagini folosite pentru realizarea Produselor exclusiv in situatia in care va avea acceptul expres al Clientului in acest sens. CEWE detine insa dreptul de proprietate intelectuala/dreptul de autor asupra Produselor in ceea ce priveste modul de editare, culorile folosite, paginatia, modalitatea de colaj si in general cu privire la contributia CEWE in realizarea Produselor, conform legii privind drepturile de autor.

Clientul declara si garanteaza ca, urmare a prestarii Serviciilor, nu sunt afectate drepturi de autor ale altor persoane asupra fotografiilor transmise de Client. In cazul in care CEWE primeste reclamatii in acest sens sau face obiectul unor cereri in instanta introduse de persoane care se pretind lezate ca urmare a prelucrarii fotografiilor prin incalcarea unor drepturi de autor, Clientul va fi direct raspunzator fata de CEWE pentru orice prejudicii, daune si compensatii la care CEWE ar putea fi obligat din cauza incalcarii unor drepturi de autor asupra imaginilor. CEWE il ava anunta pe Client imediat ce primeste astfel de sesizari astfel incat Clientul sa inceapa in nume propriu negocieri pentru evitarea platii de compensatii sau, dupa caz, pentru efectuarea apararilor in instanta.

Continutul si design-ul Paginii web sunt protejate de dreptul de proprietate intelectuala/drepturi de autor si pot utiliza si afisa marci inregistrate si denumiri de afaceri / comerciale apartinand CEWE sau, dupa caz, tertelor persoane cu care CEWE colaboreaza. Continutul Paginii web incluzand fara a se limita la articole, desene sau modele, imagini, ilustratii, texte, stilistica, imagine comerciala, componenta software cum ar fi software-ul de comanda, continut video, este protejat de drepturi de proprietate intelectuala apartinand CEWE sau tertelor persoane. Copierea, multiplicarea, imprumutul, realizarea de opere derivate, distribuirea sau aducerea la cunostinta publicului a acestui continut constituie o incalcare a drepturilor de proprietate intelectuala si raspunderea civila/materiala, administrativa si/sau penala, dupa caz.

CEWE detine drepturile de autor asupra softului de comanda pe care Clientul il poate descarca in mod gratuit in scopul plasarii Comenzii. Clientul intelege si accepta faptul ca CEWE ofera un drept de licenta (de utilizare) asupra componentei softului de comanda exclusiv in vederea efectuarii procesului de comanda si ca ii este strict interzis sa reproduca, multiplice, copieze, imprumute, distribuie softul, sa efectueze versiuni derivate sau sa il foloseasca in alte scopuri. Clientul va respecta termenii de licenta afisati inaint de descarca softul de comanda.

XI. Legea aplicabila. Jurisdictie

Contractul incheiat prin mijloace electronice intre CEWE si Client si care este guvernat de acesti Termeni si Conditii se interpreteaza si se executa conform legii din Romania. Orice conflict privind interpretarea sau executarea contractului incheiat intre CEWE si Client se solutioneaza de instantele competente din Romania.

Clientii persoane fizice, in calitatea lor de consumatori, pot recurge la un mecanism alternativ de solutionare a litigiilor cu CEWE, apeland la Directia de Solutionare Alternativa a Litigiilor constituita in cadrul ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor), in cazul in care litigiul nu a putut fi solutionat pe cale amiabila. Informatii privind accesul consumatorului la aceasta procedura alternativa de solutionare a litigiilor pot fi gasite la URL http://www.anpc.gov.ro/articol/935/ce-inseamna-sal. Procedura este reglementata de Ordonanta Guvernului nr. 38/2015 privind solutionarea alternativa a litigiilor dintre consumatori si comercianti.

XII. Solutionarea reclamatiilor

Orice reclamatii si sesizari din partea Clientilor se transmit catre CEWE la serviciul Relatii cu Clientii conform informatiilor afisate in Pagina web apeland la tarif normal la numarul de telefon 0316300693 de luni pana vineri intre orele 9:00 – 17:30 sau transmitand un e-mail la adresa dm-foto@cewe.ro. In functie de complexitatea subiectului reclamatiei, reprezentantii CEWE vor informa Clientul cu privire la termenul de solutionare. In cazul in care Clientul nu este multumit de solutia propusa de reprezentantii CEWE se pot adresa autoritatilor administrative competente precum si instantelor de judecata.

XIII. Clauze generale

Termenii si Conditiile sunt redactati in limba romana si se completeaza cu informatiile despre Servicii, preturi, termeni de livrare, procedura de comanda afisate in sectiuni vizibile in interiorul Paginii web. In caz de discrepante intre prevederile Termenilor si Conditiilor si prevederile rubricilor mentionate mai sus, prevaleaza acestea din urma. CEWE poate modifica unilateral Termenii si Conditiile si va afisa noile versiuni in Pagina web. Comenzile transmise de Clienti sunt guvernate de prevederile verisunii Termenilor si Conditiilor afisati in Pagina web la data transmiterii Comenzii, indiferent de modificarea ulterioara a acestora de catre CEWE.